Cum putem scăpa definitiv de ochelarii de vedere. Clinica Dora Optics are soluția

Cum putem scăpa definitiv de ochelarii de vedere. Clinica Dora Optics are soluția

Vești bune pentru persoanele care doresc să scape definitiv de ochelarii de vedere. La centrul de oftalmologie și optică Dora Optics, din Târgu-Mureș, se efectuează, din primăvara acestui an, operații pentru pacienții care suferă de prezbiopie, o afecţiune naturală a ochiului, care apare de obicei în jurul vârstei de 40-50 de ani și se manifestă prin slăbirea elasticităţii cristalinului şi, ca urmare, prin incapacitatea de a focaliza obiectele aflate în apropiere. Concret, este vorba despre o intervenție chirurgicală de implantare în ochi a cristalinului multifocal, ceea ce înseamnă că pacientul nu va mai purta ochelari de vedere niciodată. Despre acest tip de intervenție discutăm cu Madaras Zoltán, medic primar oftalmolog, la centrul medical Dora Optics.

Reporter: Vorbiți-ne, vă rog, căror pacienți se adresează implantul de cristalin multifocal și care sunt avantajele acestei intervenții chirurgicale?
Madaras Zoltán, medic primar oftalmolog: În primăvara acestui an, am început să efectuăm în cadrul clinicii Dora Optics operații pentru pacienții care suferă de prezbiopie. Pacienții cu vârsta peste 45 de ani nu mai reprezintă grupul țintă pentru intervențiile laser pe cornee, deci în momentul în care cineva are dioptrii de distanță și are nevoie de dioptrii de aproape, avea nevoie, până acum, de două perechi de ochelari sau de ochelari progresivi sau bifocali, cu care unii dintre pacienți nu se pot obișnui. Cine are peste 45 de ani și dorește să nu mai poarte ochelari poate apela la aceste intervenții chirurgicale prin care implantăm în ochi cristalin multifocal. Acesta are marele avantaj că asigură o vedere foarte bună atât pentru aproape, cât și pentru distanță fără ochelari și este independentă de poziția capului și de privirea pacientului. Așa cum știm cu toții, ochelarii progresivi asigură vedere numai într-o anumită poziție, adică privești în jos și vezi de aproape, privești înainte și vezi la distanță. Cristalinul multifocal rezolvă problemele de dioptrii și la pacienții miopi, hipermetropi, dar și la cei cu cilindru. Reușim o corecție corespunzătoare cu aceste cristaline. Avem o experiență de trei ani în spitalul de stat cu aceste cristaline, dar acolo nu le mai implantăm.

Rep.: Care sunt costurile intervenției?
M.Z.: Costurile acestei invervenții nu sunt suportate de Casa de Asigurări de Sănătate. Intervenția o putem efectua atât pe ochi sănătos cu dioptrie, dar și la pacienți mai în vârstă care au cataractă. E practic aceeași operație. Eu fac aceste operații cu cea mai modernă aparatură de ultrasunete achiziționată de la firma Alcon, cu care colaborăm de ani de zile. Cu această firmă colaborăm și pe segmentul de chirurgie refractivă. Costurile variază în funcție de dioptria necesară, pentru că cine are numai dioptrie sferică e un lucru, iar cine are atât sferă, cât și cilindru e alt lucru. Pornim de la 4.300 de lei/ochi la dioptrii simple.

Rep.: Există și contraindicații ale acestei intervenții?
M.Z.: Nu există contraindicații. Acest tip de intervenție are practic un grup țintă, și anume persoanele care doresc să nu mai poarte ochelari la vârsta prezbiopiei, deci de la 45 de ani în sus. Operația merge foarte repede, este în anestezie numai cu picături și merge cam în 7 – 8 minute pe un ochi. Experiența noastră arată că rezultatele sunt foarte bune și pacienții văd bine. Spre exemplu, un pacient în vârstă de 70 de ani, care a purtat ochelari 25 de ani ochelari pentru aproape și pentru distanță, și a fost operat și primește acest tip cristalin, vede iarăși ca la 30 de ani. După operație, pacienții vin la controale postoperatorii, bineînțeles, dar important de știut este că după această operație nu mai au nevoie deloc de ochelari.

Rep.: Ce alte tipuri de implante intraoculare mai efectuați în cadrul clinicii Dora Optics?
M.Z.: În afară de chirurgie refractivă, care merge până la o anumită dioptrie, în general între + 5 și – 9, există niște implante foarte noi și avem experiență de peste un an în implantarea acestora. Implantându-le, putem corecta dioptriile foarte mari, adică și peste – 11. Acest tip de implant permite pacienților cu miopie forte, cei cu ochelari foarte groși, spus popular, să nu mai poarte ochelari, deci pacienților tineri cu dioptrii extrem de mari. Implantăm un tip special de cristalin și nu necesită după aceea corecție optică, ochelari. Putem spune că avem soluții chirurgicale pentru orice tip de dioptrie la orice vârstă.

Sursa: http://www.zi-de-zi.ro/2016/01/08/cum-putem-scapa-definitiv-de-ochelarii-de-vedere-clinica-dora-optics-are-solutia/